Directorul Centrului de Transfuzii: „Avem nevoie de trombocite”

0
986


În perioada aceasta, medicii și personalul medical sunt în prima linie, în lupta cu virusul mortal. În Olt, fiecare este pe poziții și încearcă să își facă cât mai rapid și bine meseria.


Dacă în spitale se duce lupta cu moartea, personalul medical din Centrele Județene de Transfuzii este pregătit să facă față oricărei cereri de sânge.
Și în aceste momente, oamenii vin să doneze sânge gândindu-se la cei care au nevoie. Potrivit directorului Centrului Județean de Transfuzii, medicul Ramona Lesnic: „în această perioadă au venit oamnenii să doneze sânge, dar încercăm să îi selectăm pe cei care sunt la a doua sau a treia donare. Avem stocuri de sânge, fiindcă în această perioadă nu s-au făcut internări și operații, încât să ne fie cerut sânge. În cazul în care ne este solicitat, avem stocuri de sânge.”
În prezent, stocurile de trombocite sunt limitate. Pentru a fi refăcute este nevoie ca donatorii fideli sa vină la Centrul Județean de Transfuzii.
” Avem nevoie de trombocite, iar acestea sunt prelevate de la donatorii fideli, cei care se află la a III-a donare de sânge”, a completat Ramona Lesnic.
Până în acest moment personalul de la Centrul de Transfuzii a primit ajutor de la Crucea Roșie, filiala Olt, care a donat 100 de perechi de mănuși și vizete confecționate de salariații firmei Autonomous Flight Technologies .

Redactor: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.