Ford E-Transit Courier, produs la Craiova, câștigă pentru al doilea an consecutiv competiția Best Electric Van

0
1

„Mă bucur să văd că un autovehicul produs în România este din nou recunoscut pentru performanță și eficiență. Este o reușită care confirmă potențialul industriei auto românești, dar și munca oamenilor care contribuie zi de zi la dezvoltarea acestui sector.

Mobilitatea electrică nu înseamnă doar tehnologii moderne, ci și un aer mai curat, mai puțin zgomot în orașe și o calitate mai bună a vieții pentru oameni.

Îmi doresc ca tot mai multe companii din România să poată face trecerea către un transport mai puțin poluant. Pentru asta, avem nevoie de infrastructură de încărcare, de investiții și de o colaborare strânsă între autorități și mediul privat.

Felicit organizatorii competiției Best Electric Van pentru această inițiativă, care demonstrează, prin teste reale, că transportul electric poate fi o soluție eficientă pentru companii.

Felicitări echipei Ford Otosan de la Craiova! Este încă o dovadă că în România se pot face lucruri la cele mai înalte standarde!, a declarat ministrul Natalia Intotero.

Organizată de AutoExpert Media Group, cea de-a patra ediție a competiției a adus în fața publicului 14 vehicule comerciale electrice, cel mai mare număr de participanți de până acum.

Câștigătorii BestElectricVan2026:

  • Ford E-Transit Courier, categoria autoutilitare mici;
  • Kia PV5 Cargo, categoria autoutilitare medii;
  • Iveco Daily, categoria autoutilitare mari;
  • Toyota Hilux BEV, câștigătorul noii secțiuni Best Electric Pickup.

Au fost acordate și premii pentru eficiența consumului: Ford E-Transit Courier (clasa mică), Cavan C1 (clasa medie), Iveco Daily (clasa mare) și KGM Musso EV (categoria pickup), precum și Premiul special al juriului adjudecat de Farizon România.

Premiul obținut, pentru al doilea an consecutiv, de Ford E-Transit Courier, fabricat la uzina Ford Otosan din Craiova, reprezintă o recunoaștere importantă pentru industria auto românească, pentru investițiile, tehnologia și locurile de muncă din acest sector.

Cum au fost desemnați câștigătorii?

Un juriu format din manageri de flote cu experiență, reprezentând companii cu parcuri auto importante, a testat vehiculele participante pe un traseu de aproximativ 200 km, care a inclus trafic urban, drumuri naționale și autostradă, precum și o probă de încărcare a bateriilor.

Evaluarea a urmărit criterii relevante pentru utilizarea comercială: autonomia reală, consumul de energie, capacitatea și accesibilitatea spațiului de marfă, sarcina utilă, ergonomia pentru șofer, încărcarea bateriei și prețul vehiculului.

Redactor: Lupu Geanina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.