Amenzi de peste 100.000 de lei și 25 de permise de conducere reținute. Este bilanțul acțiunilor desfășurate de polițiștii olteni în acest weekend, pentru prevenirea faptelor de violență și creșterea siguranței rutiere. 13 dintre șoferi au rămas fără permis după ce au depășit viteza legală cu mai mult de 50 de kilometri pe oră. Un alt conducător auto, în vârstă de 55 de ani, a fost depistat în orașul Balș cu o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.



