SHRINKFLATION: CÂND PRODUSUL SE MICȘOREAZĂ, DAR PREȚUL RĂMÂNE NESCHIMBAT

0
3

ANPC atrage atenția asupra fenomenului cunoscut sub denumirea de „shrinkflation”, care poate afecta consumatorii fără ca aceștia să îl sesizeze.

„Shrinkflation” presupune reducerea cantității unui produs, în timp ce prețul rămâne neschimbat sau nu scade proporțional. Astfel, consumatorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă, fără ca această modificare să fie întotdeauna evidentă.

Cum îi afectează „shrinkflation” pe consumatori?

În cazul produselor achiziționate în mod constant, diminuarea cantității poate avea un impact considerabil asupra bugetului lunar al consumatorilor.

Fenomenul poate viza o categorie largă de produse, de la alimente și produse de uz casnic până la produse destinate îngrijirii personale. 

Reducerea cantității unui produs nu reprezintă, în sine, o încălcare a legii.

Neconformitatea intervine atunci când consumatorul nu este informat în mod transparent cu privire la această modificare, iar prezentarea produsului sau informațiile oferite sunt de natură să îl inducă în eroare cu privire la cantitatea achiziționată.

          La ce trebuie să fie atenți consumatorii?

ANPC recomandă verificarea cu atenție a cantității nete înscrise pe ambalaj și, în special, a prețului pe unitatea de măsură, de exemplu, prețul/kg sau prețul/litru.

Consumatorii nu trebuie să se limiteze la compararea prețului final sau la aspectul ambalajului.

         Ce pot face consumatorii?

ANPC recomandă consumatorilor:

– să verifice cantitatea netă înainte de achiziționare;

– să compare prețul pe kilogram/litru/bucată, după caz;

– să compare aceeași marcă și același produs în timp, atunci când observă modificări ale ambalajului;

– să nu se lase influențați exclusiv de dimensiunea ambalajului, aspectul acestuia sau prețul afișat;

– să păstreze bonul fiscal și, atunci când consideră că au fost induși în eroare, să se adreseze ANPC.

Accesați link-ul pentru comunicatul oficial: https://www.anpc.ro/…/shrinkflation-cand-produsul-se…

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.