Dobrunul în sărbătoare!

0
11

Locuitorii comunei Dobrun sunt așteptați, în zilele de 29 și 30 august 2026, la o nouă ediție a Zilei Comunei Dobrun, eveniment care va aduce pe scena de la Stadionul Central muzică populară, dans, port tradițional și momente artistice pentru toate vârstele.

Sărbătoarea, organizată de Primăria și Consiliul Local Dobrun, cu sprijinul Consiliului Județean Olt și al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt, se anunță una dintre cele mai importante întâlniri ale comunității din această vară.

Programul artistic va pune în prim-plan folclorul oltenesc și valorile tradiționale, iar pe scenă vor urca artiști îndrăgiți ai muzicii populare și invitați speciali.

Unul dintre momentele centrale ale evenimentului va fi spectacolul extraordinar al Ansamblului Folcloric „Doina Oltului”, care îi va aduce în fața publicului pe Dorina Mete, Daniel Rosoga, Neta Soare, Cătălin Bărbulescu, Carmen Budulan, Maria Dinu, Constantin Ștefan, Sorina Dinu, Mădălina Drăgan și Mădălina Deaconea. Alături de soliști se va afla Orchestra „Doina Oltului”, dirijată de Cristian Dumitru.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de Emilia Dorobanțu, Cornel Cojocaru, Alexia Rotaru, Andreea Iacob și Daria Moanță.

Pe scena de la Dobrun vor urca și Ștefan Căpățână și Valentin Slabu, cunoscuți publicului din „Vocea României”, dar și trupa Ane Mary, pentru momente de muzică și divertisment.

O componentă importantă a evenimentului o reprezintă promovarea tradițiilor prin prezența mai multor ansambluri folclorice. Publicul va putea urmări Ansamblul Folcloric Dobrunenanca, precum și formații folclorice din Pârșcoveni, Șerbănești, Vișina, Mugurașii Brâncovenilor, Piatra Olt și Rotunda.

„Ziua Comunei este, înainte de toate, sărbătoarea oamenilor din Dobrun. Ne dorim ca aceste zile să fie un prilej pentru comunitatea noastră să se întâlnească, să se bucure împreună și să păstreze vie legătura cu tradițiile și cu locul în care trăim”, transmite primarul comunei Dobrun, Cristian Bondrescu.

Edilul spune că evenimentul este gândit atât pentru locuitorii comunei, cât și pentru cei care vor veni din localitățile învecinate.

„Am pregătit un program divers, cu muzică populară, ansambluri folclorice, artiști îndrăgiți și momente de divertisment. Vrem ca fiecare familie care vine la sărbătoarea comunei să găsească ceva pe placul său și să plece acasă cu amintiri frumoase”, a declarat Cristian Bondrescu.

Pentru administrația locală, astfel de evenimente reprezintă și o modalitate de a pune în valoare cultura și tradițiile locale și de a crea un spațiu în care generațiile se întâlnesc. Costumele populare, muzica tradițională și prezența ansamblurilor folclorice vor transforma stadionul din Dobrun într-un loc în care folclorul oltenesc va fi, timp de două zile, în centrul atenției.

„Ne bucurăm că putem aduce la Dobrun artiști valoroși și ansambluri care duc mai departe tradiția. Este important ca cei mici să vadă și să cunoască aceste lucruri, iar cei mai în vârstă să se bucure că tradițiile pe care le-au moștenit sunt duse mai departe”, a mai transmis primarul Cristian Bondrescu.

Evenimentul se va desfășura la Stadionul Central din Dobrun, începând cu ora 16:00, în ambele zile, 29 și 30 august.

Organizatorii îi invită pe locuitorii comunei și pe oaspeții din localitățile învecinate să fie parte din această sărbătoare, într-un weekend dedicat muzicii, tradiției, comunității și bunei dispoziții.

La Dobrun, sfârșitul lunii august vine cu două zile de sărbătoare, în care tradiția se întâlnește cu muzica și bucuria de a fi împreună.

Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.