5 medalii de aur obtinute de Edi Florin Stefan

0
7

Cu deosebită mândrie și admirație, întreaga comunitate a Școlii Gimnaziale “Nicolae Titulescu“, din Caracal, îl felicită pe elevul Edi Florin Stefan pentru performanțele remarcabile obținute la concursurile internaționale, desfășurate în această perioadă, în STATELE UNITE ALE AMERICII.

Admirăm curajul cu care EDI a plecat neînsoțit de către părinți, la aceste competiții.

Cu toate că avionul cu care a plecat a aterizat forțat într-un alt aeroport, din cauza unor probleme tehnice, EDI a dat dovadă de tărie de caracter și nu a intrat în panică.

Ajuns cu întârziere la destinație, fără bagaj și cu oboseală acumulată, EDI a participat la probe de informatică, științe și matematică, obținând 5 MEDALII DE AUR .

Această realizare reprezintă rezultatul talentului, al muncii susținute, al perseverenței și al pasiunii pentru EXCELENȚĂ.

Succesul obținut este o onoare atât pentru el și familia lui, cât și pentru profesorii care l-au îndrumat.

“EDI, îți mulțumim că ai reprezentat cu demnitate și profesionalism școala noastră și ROMÂNIA pe scena internațională!

Îți dorim să păstrezi aceeași dorință de cunoaștere, să ai parte de noi reușite și să îți urmezi cu încredere visurile!” au scris reprezentantii Școlii Gimnaziale “Nicolae Titulescu“, din Caracal.

REZULTATE Coding Olympiad:

* Locul I –medalie de aur, CodeCombat

* Locul II – medalie de aur, Codementum

NeoScience Olympiad:

*Locul I – medalie de aur, Matematică (Etapa Preliminară)

*Locul II – medalie de aur, Matematică (Etapa Globală)

*Locul I –medalie de aur, Științe

FELICITĂRI pentru aceste performanțe de excepție și mult succes în toate provocările viitoare!

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.