Sediul institutiei prefectului de Olt a gazduit ieri o intalnire de lucru cu reprezentanții unei echipe mixte Romania – SUA, formată din specialiști în cooperare civil-militară (ROU) și afaceri civile (U.S).
La aceasta intalnire au participat și reprezentanți ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt (Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt, Inspectoratul de Poliție Județean Olt, Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt, Serviciul Județean de Ambulanță Olt, Direcția de Sănătate Publică Olt, Serviciul Teritorial pentru Probleme Speciale Olt, Inspectoratul Școlar Județean Olt, Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Crucea Roșie Filiala Olt, Distribuție Energie Oltenia).
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării interinstituționale, identificarea modalităților de acțiune în situații de criză și dezvoltarea unor mecanisme eficiente de coordonare între instituțiile implicate în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
Participanții au analizat modalitățile de coordonare și comunicare în situații de criză, schimbul de informații și bune practici, precum și oportunitățile de cooperare în vederea creșterii capacității de răspuns și a rezilienței comunităților.
Parteneriatul și comunicarea reprezintă elemente esențiale pentru creșterea capacității de răspuns și pentru protejarea comunității, iar astfel de întâlniri contribuie la consolidarea unei colaborări solide în beneficiul cetățenilor.
Dialogul permanent și colaborarea dintre autoritățile publice și structurile militare reprezintă factori esențiali pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență și pentru protejarea cetățenilor.
Prefectul județului Olt mulțumește reprezentanților Batalionului 1 CIMIC și tuturor instituțiilor membre ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt pentru disponibilitatea, profesionalismul și deschiderea manifestate în cadrul acestei întâlniri de lucru, exprimându-și convingerea că dialogul și cooperarea interinstituțională vor continua să contribuie la creșterea capacității de răspuns în beneficiul cetățenilor județului Olt.
Redactor: Geanina Lupu



