Cât timp poate funcționa o instituție publică fără un manager desemnat prin concurs?

0
6

În unele cazuri, răspunsul este: peste un deceniu, iar în altele, instituțiile au funcționat prin prelungiri succesive ale interimatului încă de la înființarea lor.

Ministerul Culturii schimbă această practică și concretizează angajamentul asumat la începutul mandatului privind aplicarea consecventă a legii speciale a managementului cultural.

Evaluările manageriale pentru anul 2025 au fost finalizate, iar concursurile de management sunt organizate etapizat, astfel încât interimatul să redevină ceea ce prevede legea, o soluție temporară, folosită doar până la desemnarea unui manager prin concurs.

Astăzi există instituții în care concursurile sunt aproape de final, instituții în care acestea depind de soluționarea contestațiilor sau a unor proceduri judiciare și instituții care au funcționat ani la rând exclusiv prin conduceri interimare. Pentru fiecare situație există un parcurs clar de intrare în normalitate.

Indiferent de reacțiile publice pe care le generează evaluările și concursurile de management, comisiile sunt constituite transparent, în condițiile prevăzute de lege, iar activitatea lor trebuie văzută prin prisma respectării procedurilor și a criteriilor, nu prin raportare la satisfacția ori nemulțumirea generată de rezultat. Evaluările și concursurile trebuie acceptate ca expresie a aplicării cadrului de reglementare, inclusiv atunci când concluziile lor confirmă existența unor deficiențe manageriale sau când niciun candidat nu îndeplinește standardele/cerințele necesare.

„Legea nu se aplică selectiv și nu se aplică doar atunci când e convenabil. Interimatul nu poate fi o formulă de administrare pe termen nelimitat. Instituțiile de cultură și publicul, vizitatorii acestora, merită manageri selectați prin concurs, cu proiecte asumate, nu conduceri provizorii transformate în obicei. Concursul de management este regula, iar noi ne asigurăm că excepția tranzitorie nu înlocuiește regula”, precizează ministrul Culturii, Demeter András István.

În paralel cu derularea etapizată a concursurilor, Ministerul Culturii continuă procesul de elaborare a legii-cadru și a codurilor culturii, pentru a adapta legislația la realitățile prezentului.

Comunicatul integral poate fi citit în link-ul de mai jos:

https://www.cultura.ro/concursul-de-management-redevine-regula-interimatul-ramane-exceptia/

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.