Cereri de finanțare pentru investiții în producerea energiei electrice pentru autoconsum

0
6

Între 15 iunie – 14 august 2026 AFIR primește cereri de finanțare pentru investiții în producerea energiei electrice pentru autoconsum

Sesiunea pentru depunerea cererilor de finanțare a proiectelor care au ca obiectiv realizarea unor capacități noi de producere de energie electrică din surse solare (sub 1 MW inclusiv și peste 1 MW) pentru ferme și unități de procesare se desfășoară în perioada 15 iunie – 14 august 2026.

Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe site-ul www.afir.ro, pe toată perioada de derulare a sesiunii.

Link-ul direct către secțiunea de depunere proiecte de pe pagina AFIR este afișat în primul comentariu.

Pentru depunerea cererii de finanțare este obligatoriu ca solicitantul să aibă un cont de utilizator pe portalul AFIR și să urmeze câțiva pași:

  • Solicitantul trebuie să se autentifice cu user și parolă.
  • Din pagina de utilizator, trebuie selectat din meniul-stânga al paginii, secțiunea „Depunere cerere” – se va deschide pagina „Depunere cerere nouă”;
  • Din secțiunea de dialog denumită „Selectați domeniul de intervenție pentru care doriți depunerea cererii”, se apasă săgeata din dreapta (drop-down list) care va deschide sesiunile active pentru care solicitantul poate depune un proiect/ Cerere de finanțare.
  • Cererea de finanțare se completează conform mențiunilor din Ghidul solicitantului apoi se încarcă în cadrul paginii de depunere (după ce în prealabil a selectat sesiunea pentru care dorește să depună Cererea sa), apăsând butonul „Încarcă” din secțiunea pe fundal albastru denumită „ÎNCARCĂ CEREREA COMPLETATĂ”

Precizăm că sesiunea rămâne deschisă până la data termenului limită stabilit, chiar dacă valoarea cererilor depuse depășește alocarea financiară a sesiunii.

Alocarea financiară pentru această sesiune este de 265 de milioane de euro, din care 145 de milioane de euro sunt alocați pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și alte 120 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul Schemei de energie este 100% nerambursabilă, în limita a 650.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mici și inclusiv de 1 MW și de până la 550.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Sprijinul financiar aferent Schemei de energie este disponibil prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul Schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.