Comisariatul Județean Olt al Gărzii Naționale de Mediu – Actiuni de control cu drona

0
70

Comisariatul Județean Olt al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat acțiuni de control utilizând drona din dotare, în urma cărora au fost identificate neconformități și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 97 000 lei, după cum urmează:

* 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

* O sancțiune contravențională pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, constând în depozitarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate;

* O sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 212/2015 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz.

Drona este echipată cu senzori performanți care permit monitorizarea calității aerului prin determinarea concentrațiilor principalilor poluanți atmosferici (NO₂, SO₂, PM10, PM2,5, CO, H₂S, NH₃, COV, HCl și HF), precum și colectarea datelor meteorologice.

Prin utilizarea dronei, a camerelor performante și a senzorilor specializați pentru monitorizarea calității aerului, activitatea de control a comisarilor Gărzii Naționale de Mediu a fost semnificativ eficientizată, fiind posibilă verificarea zonelor greu accesibile și obținerea în timp real a informațiilor relevante privind starea factorilor de mediu.

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 46/2025, activitățile desfășurate de comisarii și personalul Gărzii Naționale de Mediu în spații publice, precum și în spații private în care se desfășoară activități cu potențial impact asupra mediului sau există suspiciuni privind săvârșirea unor fapte ce pot conduce la deteriorarea mediului, pot fi înregistrate și documentate prin mijloace foto-audio-video din dotare, fără a fi necesar consimțământul persoanelor vizate. Aceste înregistrări constituie mijloace de probă, potrivit legii.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.