Spiritul liber, imaginația și creativitatea au fost premiate la Biblioteca Județeană Olt ”Ion Minulescu”. Copiii, care fac parte din Atelierul de Teatru ca abilitate de dezvoltate personală, organizat, la bibliotecă, de ONG-ul Grow-Wise, coordonat de Ștefania Lîlă, și-au pus la bătaie talentul scriitoricesc și, în vacanța de primăvară, au compus discursuri care de care mai interesante și mai educative, care au fost premiate în cadrul Concursului ”Discursul meu”.



