„Alcoolul te face să-ți pierzi simțurile, nu problemele !”

0
113

În luna iunie ”- Luna națională a informării despre efectele consumului de alcool se derulează campania de informare, educare, comunicare „Alcoolul te face să-ți pierzi simțurile, nu problemele , cu scopul de a comunica despre impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății. Consumul nociv de alcool contribuie la 3 milioane de decese în fiecare an la nivel global, este responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii și reprezintă principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani. În lume, aproximativ o treime dintre decesele tinerilor de 11-15 ani se produc prin accidente rutiere din cauza alcoolului. Potrivit Directiei de Sanatate Publica a municipiului Bucuresti:

„Consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli și poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă, violență. De asemenea, este asociat cu scăderea stimei de sine, depresie, anxietate, tulburări de comportament, risc de sinucidere. Afectează memoria, atenția, judecata, alterează capacitatea de a lua decizii. Campania de informare despre efectele consumului de alcool se adresează populației generale, dar în special tinerilor, adolescenților și părinților acestora, deoarece adolescența este o perioadă critică de dezvoltare când riscurile asociate abuzului de substanțe este în mod particular ridicat”.

Pentru a preveni expunerea la riscurile și pericolele pentru sănătate, precum și alți factori care scad calitatea vieții la consumatorii de alcool, un prim pas este acela de a informa adolescenții despre riscuri și de a-i sprijini să facă alegeri bune pentru sănătatea lor. Tinerii care consumă alcool au un risc de 4 ori mai mare de a deveni dependenți de alcool la vârsta adultă. Este foarte important ca adolescenții să nu înceapă să consume alcool și să continue să nu consume alcool pe parcursul vieții. Adulții au un rol deosebit de important în ceea ce privește formarea mediilor, valorilor, atitudinilor pozitive și a deprinderilor sănătoase, fără consum de alcool. Deoarece nu există un nivel al consumului de alcool care să fie sigur pentru sănătate, se recomandă evitarea consumului de alcool, indiferent de vârstă. În mod particular, se recomandă evitarea în totalitate a consumului de alcool de către femeile care plănuiesc să rămână însărcinate sau sunt însărcinate deoarece consumul de alcool în perioada sarcinii poate să cauzeze sindrom alcoolic la făt. Niciodată nu ar trebui să se consume alcool de persoanele care conduc vehicule sau folosesc utilaje, deoarece prin scăderea vitezei de reacție, se produc accidente soldate cu vătămări corporale și decese.

Prin derularea Lunii naționale a informării despre efectele consumului de alcool se urmărește creașterea vigilenței, responsabilității personale și sociale în ceea ce privește consumul de alcool. Astfel, deși comercializarea produselor care conțin alcool este restricționată pentru persoanele sub 18 ani, totuși, 2 din 3 elevi cu vârsta de 15-16 ani din România consideră că băuturile alcoolice sunt ușor de procurat (conform datelor studiului ESPAD-European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs- derulat în anul 2019. Conform studiului YRBSS (Youth Risk Behavior Surveillance System) desfășurat în 2022 prin Institutul Național de Sănătate Publică, 6 din 10 liceeni din România (15-18 ani) au raportat că au consumat alcool cel puțin în una-două zile, în ultimele 30 de zile și mai mult de două treimi din liceenii din România (15-18 ani) au declarat că au consumat alcool.  Prevenția consumului de alcool în rândul adolescenților este foarte importantă pentru protejarea sănătății și bunăstării lor pe termen lung, pentru reducerea riscurilor de dependență, de consum episodic excesiv de alcool și pentru promovarea unui viitor sănătos și prosper pentru tineri. Campania informării despre efectele consumului de alcool este finanțată de către Ministerul Sănătății prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății. Suportul metodologic al campaniei este asigurat de Institutul Național de Sănătate publică.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here