Peste 100 de rachete antigrindină au fost lansate noaptea trecută, în Olt

0
1914

Un număr de peste 100 de rachete antigrindină au fost lansate noaptea trecută în Olt. Furtuna a lovit întregul județ.

Norii de furtună nu au fost risipiți, dar au fost reduse pagubele.

Potrivit reprezentanților Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și pentru Creșterea Precipitațiilor protecția județului Olt este realizată prin 2 Unități de Combatere a Căderilor de Grindină (UCGG Oltenia) și UPCCG Prahova- Gr Combatere Sud.

‘În cadrul acestor UCCG-uri în ultima acțiune de combatere s-au lansat de la UPCC Prahova-Gr Sud din 4 Puncte de Lansare 52 rachete, în timp ce din 3 Puncte de Lansare din cadrul UCCG Oltenia s-au lansat încă 50 rachete. În concluzie pentru județul Olt în acțiunea de combatere din noaptea 13-14 iunie pentru  protecția la căderile de grindina s-au lansat 102 RAG (rachete antigrindina)’, a precizat aceași sursă pentru PTV Oltenia.

Potrivit unor surse, în sudul județului vântul a făcut mai multe probleme, iar dimensiunile grindinei au fost reduse după ce au fost lansate rachetele. Pagube sunt și în nordul județului unde mei multe solarii au fost distruse. Și fermierii au probleme, culturile au fost culcate la pământ.

Codul Roșu a fost emis pentru localitățile Iancu Jianu, Strejești, Pleșoiu, Morunglav, Cârlogani, Vulpeni, Grădinari, Găvănești, Călui, Dobrețu;

Codul Portocaliu a fost valabil pentru : Slatina, Balș, Scornicești, Piatra-Olt, Potcoava, Osica de Sus, Mărunței, Curtișoara, Fălcoiu, Izvoarele, Găneasa, Valea Mare, Movileni, Crâmpoia, Corbu, Colonești, Verguleasa, Brâncoveni, Bobicești, Schitu, Tufeni, Pârșcoveni, Șerbănești, Vitomirești, Vâlcele, Vulturești, Coteana, Teslui, Brebeni, Cungrea, Bârza, Spineni, Slătioara, Icoana, Poboru, Perieți, Bărăști, Voineasa, Sârbii – Măgura, Dobroteasa, Priseaca, Bălteni, Ghimpețeni, Dobrun, Osica de Jos, Făgețelu, Șopârlița, Milcov, Leleasca, Optași-Măgura, Ipotesti, Tătulești, Oporelu, Sâmburești, Topana.

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii, valabilă vineri în 24 de judeţe din Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul şi sud-estul Transilvaniei şi din zona de munte, precum şi în municipiul Bucureşti.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă vineri, între orele 12.00 şi 23.00, în judeţele:Covasna, Vrancea, Galaţi, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, în municipiul Bucureşti şi în unele zone ale judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Sibiu şi Vâlcea.

”În intervalul menţionat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul şi sud-estul Transilvaniei şi local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, au transmis meteorologii.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here