De luni, elevii din Bârza servesc o masă sănătoasă , la școală

0
1577

Vești bune pentru elevii din Bârza. De luni nu vor mai trebui să își ia la școală pachețel.

Edilul Ion Anuța  anunță că, de luni, 22 aprilie, elevii din comună vor primi  la școală o masă caldă. Meniul este stabilit pentru fiecare săptămână iar părinții vor ști dinainte  ce vor mânca micuții lor la școală.

‘De luni, 22 aprilie, începe derularea Programului ,,MASA SĂNĂTOASĂ ” pentru copiii din școlile comunei noastre. Mi-am dorit foarte mult să fim incluși în acest program. Este foarte important ca toți copiii să servească o masă în  timpul pe care îl petrec la școală. Și mai mult, este important ca toți, absolut toți, să mănânce ceva sănătos. Meniurile sunt gândite caloric și să asigure necesarul de nutrienți. Mai mult, rog părinții care știu că au copii cu alergii alimentare să anunțe conducerea școlii. Meniul pentru săptămâna următoare va fi anunțat iar părinții vor cunoaște ce au servit zilnic copiii’, a declarat Ion Anuța.

Săptămâna viitoare elevii din Bârza vor avea sandwich cu pui, mușchi file sau porc, cremă de brânză , castravete sau roșii. Nu va lipsi un fruct.

‘Poate dimineața nu toți copiii mănâncă, nu au timp sau nu au poftă, dar mai târziu li se face foame. În loc să servească  dulciuri , cred că este mult mai indicat un sandwich. Pentru mine este foarte important să investim în educație, să creăm facilități elevilor și dascălilor. De aceea, prioritatea numărul 1 este ȘCOALA. Pe lângă faptul că avem nevoie de investiții pentru a îmbunătății viața oamenilor, avem nevoie să facilităm accesul la educație, o educație de calitate. Consider că, investind în educație, de fapt, creăm viitorul’, a concluzionat primarul comunei Bârza.

În Olt, Programul ‘Masă caldă în școli’ este derulat în 24 de unități școlare.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.