2 PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTII OLTENI

0
162

La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Dăneasa, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut două persoane cercetate pentru tăiere ilegală de arbori.

  În fapt, în seara zilei de 20 martie 2024, în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Dăneasa, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în extravilanul comunei Stoicănești, au depistat un atelaj hipo în care se aflau trei persoane și care transporta material lemnos.

Întrucât cele trei persoane nu s-au supus somațiilor polițiștilor de a opri atelajul hipo, polițiștii au executat șapte focuri cu armamentul din dotare, cinci în plan vertical și două în anvelopele atelajului hipo. La scurt timp, atelajul hipo a fost oprit, iar polițiștii au imobilizat două dintre persoane, a treia reușind să se sustragă.

În urma folosirii armamentului, nu au existat victime omenești. Cele două persoane au fost conduse la sediul poliției, unde s-a stabilit identitatea acestora, respectiv un bărbat de 49 de ani și un bărbat de 42 de ani, ambii din comuna Izvoarele. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori.

În urma probatoriului administrat, la data de 21 martie 2024, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele celor două persoane a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Cu privire la cea de-a treia persoană, polițiștii desfășoară activități specifice în vederea depistării acesteia, întrucât se sustrage urmăririi penale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here