Mariana Matei : ‘Nu trebuie să ascundem problemele, ci trebuie să le confruntăm’

0
1800

Trei instituții și-au dat mâna pentru crearea unui mediu sigur pentru copii, în cadrul unităților de învățământ din Olt. Ieri, a avut loc întâlnirea între reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean și cei ai Poliției și Agenției Naționale Antidrog.

Întâlnirea a avut loc în baza Planului Teritorial Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară.

Potrivit ISJ Olt acesta întâlnire a avut drept obiectiv realizarea unei rețele de siguranță în jurul elevilor, formată din familie, cadre didactice, specialiști în protecția copilului, siguranță școlară și antidrog.

‘Este foarte important ca prin astfel de întâlniri să învățăm și noi, cadrele didactice, dar și părinții cum să facem față provocărilor din activitatea de zi cu zi, din munca cu elevii. Noi trebuie să fim pregătiți să reducem  violența, bullying-ul cyberbullyng-ul și alte infracțiuni la care sunt expuși elevii. Trebuie să creem un zid puternic , să fim o forță comună în combaterea consumului de droguri sau  a traficului de persoane . Trebuie să le fim  exemple  și sprijin elevilor. Nu trebuie să ascundem problemele, ci trebuie să le confruntăm. Toate instituțiile împreună cu părinții trebuie să facă front comun pentru apărarea copiilor noștri    ‘, a declarat inspectorul școlar ISJ Olt, Mariana Matei.

Inspectoratul Școlar, în parteneriat cu IPJ și ANA, va continua șirul activităților de prevenire a fenomenelor negative din școli, și anul acesta.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.