Potrovit OMS peste 600 de milioane de oameni se imbolnăvesc, in fiecare an, din cauza consumului de alimente neconforme. Din păcate, statisticile arată că 420.000 dintre aceștia își pierd viața, printre care și 125.000 de copii care au vârsta de cel mult cinci ani. Cele mai multe cazuri de toxiinfecție alimentară apar in sezonul cald, când temperaturile ridicate favorizează inmulțirea agenților patogeni. Pentru a evita toxiinfecțiile alimentare , Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt recomandă consumatorilor ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde atenţie modului în care păstrează sau prepară alimentele şi a locurilor de unde acestea sunt cumpărate.
Potrivit DSVSA Olt, oltenii trebuie să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali din cadrul ANSVSA, sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă.
Totodată, sunt sfătuiți să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate și să aleagă alimentele cu atenţie, ținând cont de aspect, miros, termen de valabilitate).
De asemenea să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece, să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă și să nu cumpere produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare.
Un alt sfat este acela de a introduce cât mai repede la rece alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C.
Oltenii sunt sfătuiți să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider şi să le menţină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj. să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite, produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior, să îndepărteze alimentele alterate, care sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente și să spele bine fructele şi legumele înainte de a le depozita în frigider şi înainte de a le consuma.
Pentru operatorii alimentari se recomandă:’’ evitarea expunerii pentru vânzare a produselor de origine animală în locuri sau spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare; condiţiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar veterinar şi, în mod special, a produselor perisabile (carne proaspătă, carne tocată și carne preparată, produse din carne, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte); măsurile privind reținerea oficială, denaturarea şi distrugerea produselor de origine animală alterate sau depreciate pe timpul transportului, distribuţiei, depozitării sau comercializării; asigurarea temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific în timpul transportului, depozitării și expunerii la comercializare; interzicerea comercializării şi punerii în consum a cărnurilor care nu sunt inspectate, ştampilate şi certificate sanitar veterinar.’’
Redactor: Georgeta Trușcă