Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a inaugurat piața volantă din parcarea CJ Olt

0
1427

Începând din acest weekend în fiecare zi de duminică, până în luna noiembrie, slătinenii vor putea cumpăra cele mai proaspete și autentice produse din Piața volantă din parcarea CJ Olt.

 La deschiderea pieței a fost prezent și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, dar și deputații Marius Iancu și Emil Albotă și vicepreședinții Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan și Virgil Delureanu.

S-a discutat despre provocările și oportunitățile sectorului agricol, despre nevoi, dar și soluții pentru a consolida comunitatea agricolă.

„Mă bucur să mă întorc acasă, după o săptămână grea. Vreau să felicit conducerea Consiliului Judeţean pentru această idee care a fost transformată într-o tradiţie. Pentru noi şi pentru toată lumea, patriotismul economic primează, trebuie să cumpărăm produse, legume, de la fermierii noştri, trebuie să îi ajutăm şi sunt sigur că împreună vom reuşi şi agricultura românească va merge din ce în ce mai bine. Am avut o săptămână cu patru acte normative importante pentru fermierii noştri, iar unul dintre acestea a fost Hotărârea de Guvern prin care am prelungit Programul Tomata. Din cauza schimbărilor climatice de primăvară, roşiile nu s-au copt şi pentru a nu grăbi coacerea, am hotărât prelungirea cu încă 15 zile. Îi ajută foarte mult acest lucru pentru valorificarea celor trei tone pe care trebuie să aducă documente justificative şi, bineînţeles, să primească subvenţia”, a declarat ministrul Agriculturii.

Totodată, la întâlmirea cu fermierii din Olt, Dolj și Teleorman s-a discutat și despre  și noi măsuri sau programe.

Am discutat despre viitoarele măsuri și programe ale PSD și le-am promis că anul viitor vom inaugura primele centre regionale de legume și fructe.Vor fi în total 15 centre, construite în zonele legumicole, proiecte care vor fi realizate în parteneriat cu administrațiile locale și Casa Română de Comerț Unirea.

Nu mă voi opri până nu voi implementa acest program, până când nu vom de deschide toate centrele!, a completat Florin Barbu.

Piața volantă din Slatina vă fi deschisă în fiecare zi de duminică de la ora 8.00 pana la ora 16.00.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here