Cum avansează lucrările pe tronsonul 3 al DEx 12 Craiova-Slatina-Pitești

0
1447

Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Pitești va fi inaugurat în 2023. Conform DRDP Craiova în acest moment stadiul lucrărilor este de 63% iar pe tronson se lucrează cu peste 200 de angajați.

„Antreprenorul tronsonului 3, Valea Mare – Colonești, al DEx 12, Craiova-Pitești, lucrează în această perioadă cu peste 200 de angajați pe acest tronson, chiar dacă nu se poate intra pe tot sectorul să se execute lucrări la terasamente, din cauza terenului încă ud, acolo unde are acces acesta execută mai multe tipuri de lucrări, ca de exemplu:

  • -îmbunătățire a terenului de fundare,
  • – șanțuri și rigole,
  • – ziduri de sprijin din gabioane de piatră, lucrări executate manual,
  • – relocare utilități,
  • – instalare rețele electrice și ITS.

Structurile sunt finalizate, urmează finalizarea rampelor de acces pe poduri. Dacă vremea va permite, este posibil ca în perioada imediat următoare să vedem pe șantier echipele de asfaltare”, arată DRDP Craiova, într-o postare pe pagina de socializare.

Lungimea acestui tronson este de 31,75 km. (km. 57+550 – km. 89+300), iar lucrările sunt executate de Asocierea SA & PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC Consitrans SRL. Se lucrează și la modul în care se va face descărcarea traficului la Colonești sau la Scornicești, pentru ca și acest tronson să poată fi folosit înainte de finalizarea tronsonului 4. Valoarea contractului este de 670.72 milioane de lei fără TVA, contractul fiind semnat pe 30.10.2020. Proiectarea și execuția au început pe 18 ianuarie 2022, iar termenul contractului de finalizare este 18 ianuarie 2024. Întregul proiect al Drumului Expres Craiova – Pitești, în lungime de peste 120 de km, este finanțat din bani europeni.

Redactor : Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here