TRANSPORT ILEGAL DE MATERIAL LEMNOS DEPISTAT DE POLIȚIȘTI

0
404

La data de 23 noiembrie 2022, în jurul orei 20:15, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Bobicești, în timp ce desfășurau activități specifice, pe Drumul Județean 643, în comuna Oboga, județul Olt, au oprit o autoutilitară ce transporta material lemnos, în vederea verificării documentelor de proveniență și a legalității transportului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din comuna Păușești-Măglași, județul Vâlcea, a transportat cu o autoutilitară cantitatea de 14 metri cubi de material lemos, respectiv cu 8 metri cubi mai mult decât cantitatea înscrisă în aviz. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă confiscarea fizică a cantității de 8 metri cubi de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Balș. Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu prevederile articolului 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.