În toamna aceasta, mii de copii din familii nevoiașe pot merge la școală cu un ghiozdan nou și cu rechizitele necesare pentru a putea învăța. Tu poți fi unul dintre cei care îi ajută pe acești copii să își îndeplinească visul de a învăța. Prin Campania”Ajută și tu un școlar” poți dona rechizite și ghiozdane pentru copiii nevoiași. Donațiile pot fi făcute în orice biserică din oraș. Săptamâna aceasta primele donații vor pleca către elevii care deja le așteaptă. Este pentru al IV-lea an in care preoții și voluntarii Centrului Epahial al Episcopiei Slatinei și Romanaților sunt alături de copiii nevoiași. Potrivit preotului Constantin Aldea, anul acesta, 458 de copii instituționalizati sau cu nevoi speciale vor fi ajutați. Acestora li se vor alătura și cei din familiile aflate in nevoie.
“Episcopia Slatinei și Romanaților a făcut o donație de 18.000 de lei, bani cu care vom achiziționa rechizite. Și astăzi vom primi aceste rechizite pentru că trebuie să începem distribuirea lor. Anul acesta ne-am propus să ajutăm 458 de copii instituționalizati sau de la Organizația “Trebuie”. Avem deja cereri pentru 194 de copii de la DGASPC, 100 de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Balș. 128 de copii de la Scoala profesională specială Balș și 36 de la Organizația ”Trebuie”, a declarat preotul Constantin Aldea.
Cei care vor să participle la campanie o pot face donând un caiet, in pix , ghiozdan sau orice rechizite necesare învățării. In fiecare biserică există un loc unde pot fi lăsate obiectele donate. Deși pe 15 septembrie Campania se încheie, in biserici se pot face donații în continuare. Mai mult, fiecare biserică își va ajuta copiii din comunitate. “Chiar dacă pe 15 vom încheia Campania, oamenii pot dona în continuare. Pot să aducă fiindcă elevii au nevoie de rechizite pe tot parcursul anului. Campania rămâne deschisă în fiecare comunitate. Acolo unde nu se strâng indeajuns, Episcopia vine și asigură cele necesare pentru copii”, a completat preotul. Anul trecut 3111 copii au putut merge la școală datorită Campaniei ”Ajută și tu un școlar”.
Redactor: Georgeta Trușcă