Noi instrumente de prevenire și combatere a violenței domestice

0
384

În cadrul seminarul online cu tilul „Noi instrumente și metode de prevenire și combatere a violenței domestice”, organizat de către Agenția Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, au fost prezentate o serie de aplicații digitale care pot fi foarte utile în abordarea fenomenului violenței domestice. Evenimentul s-a bucurat de interes, dovadă fiind numărul mare de participanți, de peste 130 de profesioniști de la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcțiilor de Asistență Socială și Serviciilor Publice de Asistență Socială. Adresându-se participanților, în deschiderea evenimentului, doamna Luminița Popescu secretar de stat ANES, a menționat că munca tuturor participanților „este esențială, deoarece vă aflați în prima linie de intervenție și vorbim despre situații de violență domestică care se întâmplă sau despre care auzim zilnic dar, pe care, din nefericire, mulți dintre noi aleg să le treacă cu vederea. Consider că actualul Program de guvernare, prin măsurile sale și, în mod special, crearea noului Minister al familiei, tineretului și egalității de șanse, vin să întărească și să susțină măsurile destinate prevenirii și combaterii violenței domestice. Este deosebit de importantă măsura care stipulează finanțarea integrală a serviciilor sociale și, acest lucru, va constitui un sprijin real pentru activitatea dumneavoastră viitoare.”

De asemenea, în cadrul discuțiilor, s-a subliniat faptul că pandemia actuală a amplificat situațiile de violență domestică împotriva femeilor și fetelor, fenomenul atingând o prevalență de până la trei ori mai mare, față de aceeași perioadă a anilor trecuți, iar strategiile de prevenire și combaterea a acestui fenomen necesită o adaptare continuă la nivel normativ și nivelul furnizorilor de servicii sociale, în scopul de a se asigura măsurile adecvate de sprijn și protecție pentru victime. În scopul de a veni în sprijinul activităților curente de informare, orientare, evaluare și furnizarea a serviciilor sociale adecvate pentru victimele violenței domestice, în cadrul seminarului au fost prezentate două aplicații digitale, care pot fi utilizate rapid și gratuit, facilitând munca profesioniștilor din acest domeniu, dar și sprijinul acordat victimelor violenței domestice: Dosarul Digital (creat de Asociația de Resurse pentru Comunitate) care poate adaptat nevoilor specialiștilor din domeniu. Aplicația Bright Sky RO – un instrument digital care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, persoanelor interesate și profesoniștilor, oferind asistență și informații.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here