Un bărbat de 41 de ani, din Balș, reținut în cazul femeii fără adăpost, găsita cu gâtul sectionat cu lama

0
1726

Luni dimineața, în parcarea unui hypermarket din Balș a fost găsită o femeie ce fusese înjunghiată. În câteva ore a fost gasit și presupusul autor, acesta fiind reținut pentru 24 de ore. Potrivit procurorilor, motivul pentru care bărbatul în vârstă de 41 de ani a recurs la acest gest este faptul că femeia, ce are 35 de ani, i-ar fi sustras 400 de lei, dar și un telefon mobil. Autorul faptei este acum acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

“În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 05.07.2021, în timp ce se aflau pe trotuarul străzii Nicolae Bălcescu din oraşul Balş, jud. Olt, persoanei vătămate Ş.P. în vârstă de 35 ani, din aceeaşi localitate, i-a fost secţionat gâtul cu o lamă, de către inc. C.V., mobilul fiind reprezentat de faptul că acesta o acuzase că îi sustrăsese în prealabil, suma de 400 de lei, precum şi un telefon mobil. Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de SJML Olt rezultă că persoana vătămată Ş.P. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 04/05.07.2021, prin lovire cu sau de un corp dur şi lovire cu un corp tăietor. A necesitat 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor, care au pus în primejdie viaţa persoanei’’, se arată în comunicatul emis de de Parchetul Olt.

În urma anchetei, se pare că, în locuința bărbatului s-a găsit o jumătate de lamă de ras.

„În cauză a fost efectuată şi o percheziţie domiciliară la imobilul unde locuieşte efectiv inculpatul C. V., situat pe raza orașului Balş, ocazie cu care a fost identificată o jumătate de lamă de ras, impregnată cu substanţă brun roşcată cu aspect de sânge, ce a fost ridicată pentru cercetări”, se mai arată în comunicat. La audieri, bălșeanul de 41 de ani nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în privința acestuia urmând a se formula astazi propunerea arestării preventive.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.