Și-a înjunghiat fiul care încerca să își apere mama

0
721

Și-a înjunghiat fiul pentru că a incercat să își salveze mama. Un bărbat de 54 de ani, din Crâmpoia, a fost arestat după ce cu o seară înainte a fost implicat într-un conflict în familie. Bărbatul care consumase băuturi alcoolice și-a agresat fizic soția. Fiul de 23 de a ani a intervenit pentru a-și salva mama din mâinele tatălui sau, dar acesta și-a vărsat nervii pe el. Mai exact, tatal și-a înjungheat fiul în spate cu un cuțit de bucătarie,. „În noaptea de 23 spre 24 iunie, a fost un conflict în familie, verbal, pe fondul consumului de alcool. Soțul i-a adresat soției insulte și injurii, moment în care fiul a intervenit în apărarea mamei. Nu era pentru prima dată când existau astfel de certuri între părinți și de aceea victima a încercat să aplaneze scandalul. Atunci, inculpatul a luat un cuțit de pe o masă și l-a înjunghiat pe băiatul de 23 de ani în zona lombară, în spate. A suferit o rană adâncă, de 7 – 8 centimetri, pentru care necesită 13 – 14 zile de îngrijiri medicale, însă nu a fost internat în spital. Bărbatul nu i-a pus în primejdie viața fiului, însă pentru că a existat o intenție indirectă am decis cercetarea penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor”, a declarat prim-procurorul Parchetului Olt, Anca Anuța. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar judecătorii Tribunalului Olt au dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Inculpatul a contestat decizia magistraților urmând ca magistrații Curții de Apel Craiova să decidă dacă rămâne sau nu după gratii. În prezent, inculpatul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here