ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR RUTIERI PENTRU CREŞTEREA GRADULUI DE DISCIPLINĂ RUTIERĂ

0
440

În săptămâna 24-30 mai, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru creşterea gradului de disciplină rutieră, depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză. În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 1343 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, fiind reţinute 157 de permise de conducere, dintre acestea 18 pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 98 pentru depăşirea limitei de viteză cu mai mult de 50km/h şi 41 pentru alte abateri, fiind retrase şi 48 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 23 de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, 7 fiind pentru consum de alcool, respectiv alcoolemie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, 10 pentru conducere fără permis şi 6 pentru alte abateri.

Exemple: La data de 28 mai a.c., pe raza comunei Brastavăţu, a fost depistat un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. La data de 29 mai, pe raza comunei Valea Mare, a fost depistat un bărbat, de 27 de ani, din comuna Perieţi, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a refuzat prelevarea de mostre biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau suatragerea de la prelevarea de mostre biologice. La data de 29 mai, pe raza comunei Voineasa, a fost depistat un bărbat, de 27 de ani, din comuna Bârza, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi prelevate mostre biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here