Natalitatea este direct influentată de factorii social și economici. În ultimii 30 de ani populația din România a scăzut drastic.
Senatorul de Olt, Siminica Mirea, subliniază importanța susținerii familiilor tinere pentru a da o șansă viitorului. Aceasta consideră oportună sprijinirea familiilor cu vouchere pentru creșă, astfel încât unul dintre părinți să nu mai fie nevoit să renunțe la job, pentru a rămâne acasă.
”Dacă ne dorim să susţinem munca, este obligatoriu să susţinem şi familia! Aşadar, avem nevoie de creşterea natalităţii. Cei care se nasc azi, vor susţine pensiile de mâine. Cei care lucrează azi trebuie să aibă posibilitatea de a-şi creşte copiii şi, de a le asigura un viitor mai bun aici, în România. Acele familii care muncesc trebuie sprijinite cu vouchere pentru creşă, astfel încât să nu fie nevoiţi să renunţe la job, pentru a-şi îngriji copilul. Trebuie să oferim mamelor care lucrează, o bonificaţie la pensie şi, de asemenea, să le creştem stimulentul de reinserţie pentru cele care se întorc la muncă mai repede de 2 ani, de la naşterea copilului. Şi nu în ultimul rând, insistăm şi punem accentul pe DUBLAREA alocaţiilor pentru creşterea copilului. Aceşti copii sunt viitorul României!”, a declarat Candidatul PSD Olt pentru Senat, Siminica Mirea.
Redactor: Georgeta Trușcă