De Paștele Blajinilor, cimitirele au fost goale

0
1131

Paştele Blajinilor înseamnă Paştile celor fericiţi, al celor adormiţi. În fiecare an, de Paştele Blajinilor, de dimineaţă, creştinii se roagă la biserică pentru cei adormiţi, după care merg la cimitir.

Acolo este chemat preotul la mormânt pentru a face rugăciunea. Este aceeaşi rugăciune care a fost făcută de dimineaţă în biserică. După aceasta se dă de pomană un ou roşu şi cozonac.


Un astfel de ritual are loc an de an în satele din Olt. În Izvoru, localitatea Găneasa oamenii veneau în fiecare an să își pomenească morții, doar ca pandemia i-a ținut anul acesta departe de cei trecuți în neființă. Cu toate acestea, preotul a fost prezent printre morminte.
“M-am simțit singur, dar nu părăsit. A fost ceva ce nu îmi pot explica. Să mergi singur printre morminte și oamenii să nu fie acolo. Dar totul o să fie bine. Important este să ne rugăm”, a spus preotul Constantin Neacșa, Parohia Izvoru Olt.
Potrivit tradiției în această zi, familiile celor trecuți la cele veșnice dau de pomană, doar că măsurile impuse nu le-a mai permis acest lucru. Astfel că, preotul a preluat și acestă sarcină.
Mai multe familii nevoiașe au primit pachete cu alimente, multe dintre ele fiind pomană din partea familiilor din Găneasa.
“Am făcut pachete și vom merge la familii nevoiașe din mai multe localități din Olt”, a completat preotul.
Conform tradiției de Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor, credincioşii depun ofrande pe morminte, bocesc morţii, împart pomeni, se întind mese festive în cimitir, lângă biserică .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here