Copiii au un fel aparte de a privi lumea: observă lucruri pe lângă care adulții trec uneori prea repede, pun întrebări simple și reușesc să transforme o idee despre natură într-o poveste, o culoare sau un desen
Tocmai această curiozitate față de lumea din jur stă la baza unei noi inițiative a Proiectului RAPID, prin care temele de mediu sunt aduse mai aproape de copii, în forme adaptate vârstei lor.
Pe 28 septembrie, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Educației și Cercetării a lansat concursul național #DesenamPentruMediu dedicat elevilor din clasele I-III și IV-VI.
Demersul, realizat la inițiativa MMAP și implementat cu sprijinul MEC, pornește de la ideea că educația pentru mediu nu trebuie să înceapă neapărat cu definiții sau reguli. Copiii pot înțelege mai ușor de ce apa, solul și celelalte resurse naturale trebuie protejate atunci când aceste teme sunt apropiate de universul lor. Desenul devine astfel un mijloc prin care pot observa, înțelege și exprima relația dintre oameni și natură, iar școala oferă cadrul în care aceste preocupări pot fi dezvoltate și transformate, în timp, în atitudini responsabile.
Desenul poate fi începutul unei conversații
Proiectul RAPID vorbește despre agricultură, dar și despre ceva mai larg: apa, solul, biodiversitatea, sănătatea mediului și felul în care folosim resursele de care depindem cu toții.
Un desen cu un râu, o fermă, un copac sau o grădină poate deschide discuții despre lucruri foarte concrete. Un copil care înțelege de ce trebuie protejată apa poate duce această idee acasă, iar un elev care descoperă legătura dintre sol și hrană va privi altfel un câmp cultivat.
Astfel, temele discutate la școală pot ajunge mai departe, în familie și comunitate, iar educația pentru mediu își găsește astfel firesc locul în Proiectul RAPID, pentru că grija față de resurse începe și prin înțelegerea valorii lor.
Înscrierea școlilor se face în perioada 29 septembrie – 28 octombrie 2026
Concursul #DesenamPentruMediu se derulează pe două secțiuni, stabilite în funcție de categoria de vârstă a elevilor:
Secțiunea I (clasele I–III / 6–9 ani) și Secțiunea II (clasele IV–VI / 10–13 ani).
Concursul prevede premii atractive atât pentru elevi, cât și pentru unitățile de învățământ, conform detaliilor din regulamentul disponibil pe portal.
Premii pentru elevi și școli: tablete, e-readere, biciclete, role, skateboarduri, dar și pachete de dotare educațională cu laptop, imprimantă și videoproiector pentru cele mai active unități de învățământ.
Unitățile de învățământ se pot înscrie la una sau la ambele secțiuni ale concursului, prin interfețele dedicate accesibile din portalul www.apanoastra.ro
În cadrul fiecărei secțiuni se pot înscrie maximum 50 de școli, iar fiecare școală poate înscrie maximum 5 elevi la fiecare secțiune. În prima etapă a concursului pot participa maximum 500 de elevi, cumulat pentru cele două secțiuni. Locurile se ocupă în ordinea înscrierii, până la atingerea limitei disponibile, astfel că școlile interesate sunt încurajate să se înscrie cât mai repede pentru a-și asigura participarea.
Grija față de mediu se construiește în timp, iar uneori poate începe foarte simplu, cu o coală albă, câteva culori și un copil care își imaginează lumea în care ar vrea să crească.
Redactor: Lupu Geanina




