În 5 zile, ANPC a controlat peste 1.300 de operatori economici, la nivel național

0
9

În perioada 6–10 iulie 2026, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat ample acțiuni de control la peste 1.300 de operatori economici, având ca obiectiv verificarea siguranței produselor comercializate și a condițiilor în care sunt prestate serviciile de alimentație publică și de agrement.

În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni și măsuri:

  • 746 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,7 milioane de lei;
  • 564 de avertismente;
  • valoarea totală a produselor verificate a depășit 11 milioane de lei;
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 220.000 de lei;
  • oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 108.000 de lei;
  • oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 20 de operatori economici.

Principalele neconformități constatate au fost:

  • depozitarea apelor minerale, băuturilor răcoritoare și băuturilor alcoolice în condiții de expunere directă la razele solare și la temperatura mediului ambiant;
  • nerespectarea condițiilor și temperaturilor de depozitare recomandate de producător pentru produsele perisabile (carne, produse din carne, ciorbe, sosuri, pește);
  • produse de origine animală (carne) cu depuneri de mucegai;
  • produse de origine animală (carne, produse din carne, lapte, derivate din lapte) cu data limită de consum depășită;
  • pește cu modificări organoleptice evidente ale aspectului, texturii și mirosului;
  • utilizarea uleiului alimentar cu grad avansat de degradare termică;
  • comercializarea produselor de origine animală (ouă) cu coaja spartă și depuneri aderente de impurități;
  • comercializarea produselor alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;
  • prezența acumulărilor de gheață în ambalajul produselor congelate;
  • produse de origine vegetală depreciate calitativ, prezentând urme de lovire și strivire;
  • comercializarea plantelor aflate într-o stare avansată de ofilire;
  • utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, resturi alimentare și urme de arsură;
  • folosirea unor echipamente cu grad avansat de uzură, incompatibile cu cerințele de siguranță;
  • întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de agrement (conductoare electrice neizolate, absența documentelor aferente echipamentelor utilizate și echipamente de agrement cu elemente de siguranță insuficiente);
  • neafișarea sau afișarea incompletă a informațiilor privind vârsta și înălțimea minimă și/sau maximă admisă pentru accesul la anumite activități de agrement.

Pentru mai multe informații accesați link :

https://anpc.ro/in-5-zile-anpc-a-controlat-peste-1-300…/

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.