Conducerea Prefecturii Olt se pregătește pentru o nouă schimbare, după ce atât prefectul Ștefan Nicolae, cât și subprefectul Adrian Mihai și-au înaintat demisiile. Plecările celor doi oficiali vin în contextul reconfigurării politice de la nivel central și deschid discuțiile privind viitoarea echipă de la conducerea instituției.
Primul pas a fost făcut luni, 19 octombrie, când Ștefan Nicolae, susținut de Partidul Național Liberal, a anunțat că renunță la funcția de prefect. Două zile mai târziu, miercuri, 21 octombrie, și subprefectul Adrian Mihai, susținut de Uniunea Salvați România, a decis să părăsească postul pe care îl ocupa din primăvara acestui an.
În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Ștefan Nicolae a vorbit despre responsabilitatea funcției și despre colaborarea cu instituțiile județului, precizând că își încheie mandatul „cu respect pentru instituție, pentru oamenii cu care am lucrat și pentru principiile care trebuie să stea permanent la baza exercitării unei funcții publice”.
La rândul său, Adrian Mihai a descris perioada petrecută în administrația județeană drept „o experiență profesională și umană extraordinar de frumoasă”, mulțumindu-le celor cu care a colaborat.
PSD ar putea reveni la conducerea Prefecturii Olt
Odată cu plecarea celor doi reprezentanți susținuți de partide care nu se mai regăsesc în noua formulă guvernamentală, atenția se îndreaptă către posibilele nominalizări pentru cele două funcții.
Sunt vehiculate numele lui Emil Albotă pentru postul de prefect și al Anei Maria Ciaușu pentru cel de subprefect. Ambii au mai ocupat funcții în cadrul Instituției Prefectului Olt, iar o eventuală revenire a acestora ar marca reconfigurarea conducerii județene în favoarea social-democraților.
În ceea ce privește cele două posturi, numele vehiculate nu reprezintă, deocamdată, o confirmare oficială a viitoarelor numiri.
Rămâne de văzut când vor fi stabilite noile nominalizări și cine va prelua oficial conducerea Prefecturii Olt, într-un moment în care schimbările politice de la București produc efecte și la nivelul administrației
Redactor: Roxana Mihalache




