Dispensar modern pentru locuitorii din Poboru

0
10

Comuna Poboru face un nou pas important spre modernizare. Începând cu 15 iunie, medicul de familie își desfășoară activitatea în noul dispensar din centrul localității, o investiție menită să îmbunătățească accesul locuitorilor la servicii medicale de calitate.

Clădirea, realizată la standarde europene, dispune de spații moderne pentru consultații și urmează să fie dotată cu un cabinet stomatologic și un ecograf, oferind astfel servicii medicale complexe pentru comunitate. Primarul comunei Poboru, Iulian Bărăscu, spune că acest proiect reprezintă una dintre cele mai importante investiții pentru locuitorii comunei.

„Ne-am dorit foarte mult să oferim cetățenilor din Poboru condiții moderne pentru actul medical. Noul dispensar este o investiție necesară, mai ales că avem o populație îmbătrânită, care are nevoie de acces rapid la servicii medicale. În perioada următoare, dispensarul va fi dotat cu ecograf și cabinet stomatologic, astfel încât oamenii să poată beneficia de cât mai multe servicii aproape de casă”, a declarat primarul Iulian Bărăscu.

Edilul subliniază că noua clădire completează seria investițiilor realizate în ultimii ani în centrul comunei.

„Astăzi avem un centru modern, cu școală, primărie, cămin cultural, stație PECO, mini-market și acum un dispensar la standarde europene. Sunt investiții care schimbă fața comunei și care contribuie la creșterea calității vieții pentru locuitorii noștri”, a mai precizat Iulian Bărăscu. Noul dispensar este considerat una dintre cele mai importante realizări ale administrației locale din acest an, oferind condiții moderne atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienții din Poboru.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.