DJ 703C intră în reabilitare pe tronsonul Otești–Poganu

0
7

Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 703C, cunoscut și sub denumirea de „Magistrala”, avansează, iar constructorii au început intervențiile și pe tronsonul Otești – Poganu. Investiția este una dintre cele mai importante pentru infrastructura rutieră din zonă, având ca scop îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței participanților la trafic.

Din cauza lucrărilor aflate în desfășurare, circulația rutieră se desfășoară temporar cu restricții, alternativ, pe un singur sens de mers. Autoritățile locale îi îndeamnă pe conducătorii auto să manifeste prudență în trafic, să respecte semnalizarea temporară din zonă și, acolo unde este posibil, să utilizeze rute alternative pentru a evita întârzierile.

Primarul comunei Cungrea, Vlad Cosmin, a transmis un mesaj locuitorilor și celor care tranzitează zona, subliniind importanța acestei investiții pentru dezvoltarea localității.

„S-au demarat lucrările de reabilitare a DJ 703C și pe tronsonul Otești – Poganu, un proiect așteptat de mult timp de comunitatea noastră. Știm că restricțiile de trafic creează un disconfort temporar, însă acestea sunt necesare pentru realizarea unor lucrări de calitate. La final, vom beneficia cu toții de un drum modern, mai sigur și mai confortabil”, a declarat primarul Vlad Cosmin.

Edilul a precizat că modernizarea infrastructurii rutiere reprezintă una dintre prioritățile administrației locale, investițiile în drumuri contribuind atât la creșterea gradului de siguranță, cât și la dezvoltarea economică și socială a comunei.

„Ne cerem scuze pentru inconvenientele create și le mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și răbdare. Lucrăm pentru dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere din comuna noastră, iar rezultatele acestor investiții se vor vedea pe termen lung”, a mai transmis primarul.

Autoritățile locale vor informa în continuare cetățenii cu privire la evoluția lucrărilor și eventualele modificări privind desfășurarea traficului în zonă.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.