Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, la Slatina

0
13

În perioada 22–24 aprilie 2026, municipiul Slatina găzduiește Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, etapa a II-a, zonă.

Competiția este deschisă echipajelor din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență județene și al municipiului București, reunite pentru a-și testa și perfecționa deprinderile practice, prin abordarea unor scenarii complexe de intervenție, inspirate din situații reale.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt, cu sprijinul partenerilor instituționali și al colaboratorilor locali.

La această etapă participă echipajele reprezentative ale inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Argeș și Mehedinți.

Scopul întrecerii îl reprezintă dezvoltarea abilităților profesionale, printr-un proces riguros de evaluare, care încurajează schimbul de experiență, autoevaluarea și perfecționarea tehnicilor de intervenție.

Competiția cuprinde două probe, desfășurate simultan: descarcerarea din autovehicule și acordarea primului ajutor calificat, menite să evalueze capacitatea de reacție, coordonarea și modul de intervenție al echipajelor participante.

Activitățile deschise publicului vor avea loc în zilele de 23 și 24 aprilie 2026, începând cu ora 09:00, în Parcul Tineretului din municipiul Slatina.

Cei prezenți vor avea ocazia să observe modul de intervenție al echipajelor specializate și să înțeleagă importanța reacțiilor rapide și corecte în situații limită, precum și rolul esențial al pregătirii în salvarea de vieți.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.