Sute de infecții respiratorii și pneumonii, raportate în Olt. DSP recomandă vaccinarea antigripală.

0
3

Sute de cazuri de infecții respiratorii și pneumonii au fost înregistrate în județul Olt, în prima săptămână de raportare a afecțiunilor respiratorii din sezonul rece 2025-2026.

Potrivit datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică Olt, au fost raportate 666 de cazuri de infecții respiratorii acute, dintre care 27 au necesitat internarea, precum și 224 de cazuri de pneumonii, 42 dintre pacienți fiind internați. În această perioadă, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.

DSP Olt recomandă populației să fie atentă la apariția simptomelor respiratorii și să solicite sfatul medicului.

„Pentru limitarea extinderii infecțiilor virale, inclusiv gripa, D.S.P. Olt recomandă populației consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea la domiciliu și eventuale investigații suplimentare”, transmit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt.

De asemenea, persoanele care prezintă simptome respiratorii sunt sfătuite să evite contactul cu alte persoane, iar atunci când deplasarea în comunitate este necesară, să poarte mască de protecție.

„Pentru persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie se recomandă purtarea măștii de protecție, dacă trebuie să se deplaseze în comunitate. De asemenea, este recomandată evitarea aglomerațiilor de persoane și contactul cu persoanele bolnave”, precizează DSP Olt.

Autoritățile sanitare recomandă și respectarea regulilor de igienă, în special spălarea frecventă a mâinilor, inclusiv după suflarea nasului sau după contactul cu persoane bolnave.

În ceea ce privește gripa, DSP Olt subliniază importanța vaccinării, considerată principala metodă de prevenție.

„Vaccinarea antigripală este cea mai sigură și eficientă măsură de profilaxie”, transmit reprezentanții DSP Olt, care recomandă ca vaccinarea să fie făcută anual.

Persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta la medicul de familie pentru emiterea prescripției medicale. Cu ajutorul acesteia, vaccinul gripal sezonier poate fi ridicat din farmacii.

În perioada următoare, specialiștii recomandă populației să acorde atenție simptomelor respiratorii și să evite automedicația, în special în cazul copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.