Scena devine locul faptelor bune! Elevii de la „Radu Greceanu”, spectacol pentru copiii vulnerabili

0
3

După un real succes al expoziției de LEGO și al demonstrațiilor interactive de robotică organizate la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, seria evenimentelor din cadrul Olimpiadei Liceelor 2026 continuă astăzi cu un spectacol susținut de elevii Colegiului Național „Radu Greceanu”.

Tinerii își vor demonstra talentul pe scenă în cadrul probei de voluntariat, însă evenimentul înseamnă mai mult decât un spectacol.

În spatele momentelor artistice se află o acțiune caritabilă prin care elevii își propun să sprijine copiii aflați în situații vulnerabile.

Organizatorii transmit că „întreaga sumă strânsă pe parcursul zilelor va fi utilizată integral pentru achiziționarea de kituri LEGO Education, echipamente de robotică și materiale STEM”, care vor fi direcționate către un centru din Slatina destinat copiilor aflați în situații vulnerabile.

Astfel, pasiunea pentru tehnologie, creativitatea și talentul artistic al liceenilor se transformă într-o formă concretă de implicare în comunitate.

Spectacolul va avea loc astăzi, 24 septembrie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina.

Cei care vor să îi susțină pe elevii de la Colegiul Național „Radu Greceanu” sunt invitați să participe la eveniment și să se bucure de momentele pregătite de aceștia.

Mesajul organizatorilor este unul simplu:

„Veniți să ne susțineți colegii, să vă bucurați de talentul lor și, în același timp, să facem împreună un bine.”

Prin spectacolul din această seară, Olimpiada Liceelor 2026 demonstrează că talentul și competiția pot merge mână în mână cu voluntariatul și solidaritatea, iar energia elevilor poate fi transformată într-un sprijin real pentru copiii care au nevoie de ajutor.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.