În timp ce România se confruntă cu prețuri tot mai ridicate la energie și cu riscuri pentru securitatea aprovizionării, noi capacități de producție și stocare a energiei electrice sunt blocate în proceduri de autorizare.
Potrivit informațiilor de care dispune Blocul Național Sindical, peste 50 de operatori economici așteaptă licențe pentru producerea energiei electrice. Dacă acestea ar fi fost emise la timp, în piață ar fi putut intra câteva sute de MW de capacitate de producție.
În același timp, peste 200 de solicitări pentru autorizații de înființare a unor noi capacități de producție și stocare așteaptă soluționarea.
Într-o perioadă de criză energetică, fiecare MW disponibil contează!
De aceea, BNS solicită Comisiei pentru Industrii și Servicii din Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor și Comisiei pentru Energie, Infrastructură Energetică și Resurse Minerale din Senat să convoace de urgență conducerea ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, pentru a explica:
câte solicitări pentru licențe și autorizații sunt în așteptare și în ce stadiu se află;
care sunt motivele întârzierilor;
ce capacitate de producție și stocare ar putea deveni disponibilă dacă procedurile ar fi finalizate;
care este situația proiectelor de dezvoltare a rețelelor de distribuție a gazelor naturale;
ce blocaje administrative și de reglementare există și ce soluții pot fi aplicate pentru deblocarea acestora.
Nu putem vorbi despre securitate energetică și investiții în timp ce capacități care ar putea contribui la creșterea ofertei de energie rămân în afara pieței din cauza întârzierilor administrative.
România nu își permite să piardă energie, investiții și finanțări din cauza blocajelor birocratice.
Fiecare MW contează. Fiecare investiție contează. Fiecare zi de întârziere contează.
Redactor: Geanina Lupu




