12 proiecte PNRR finalizate la Caracal. Trei investiții importante au fost încheiate înainte de închiderea programului

0
3

Caracalul încheie etapa proiectelor finanțate prin PNRR cu 12 investiții duse la bun sfârșit. În ultima săptămână au fost finalizate încă trei proiecte importante pentru comunitate: un centru de zi destinat persoanelor vârstnice, un ansamblu de locuințe pentru tineri și modernizarea clădirii ITL.

„Ce promitem, facem! PNRR se închide astăzi la ora 23:59”, este mesajul transmis de Primăria Municipiului Caracal, care anunță finalizarea tuturor celor 12 proiecte derulate prin acest program.

Una dintre investițiile finalizate este Centrul de zi pentru persoane vârstnice, care are o capacitate de 50 de locuri. Aici vor fi oferite servicii de asistență comunitară, recuperare și îngrijire de zi. Proiectul include și o unitate mobilă destinată acordării de asistență la domiciliu.

O altă investiție importantă este ansamblul de locuințe pentru tineri de tip nZEB, construit pe terenul fostului Târg din Caracal. Complexul cuprinde 66 de apartamente, precum și spații verzi, loc de joacă și locuri de parcare. Locuințele sunt proiectate pentru un consum redus de energie, eficiența energetică fiind cu cel puțin 20% mai mare față de cerințele naționale standard.

Și clădirea ITL a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Au fost realizate lucrări de consolidare a structurii de rezistență și de eficientizare energetică, iar spațiul a fost transformat într-unul modern și digitalizat.

Primăria subliniază că finalizarea investițiilor a fost posibilă prin colaborarea mai multor echipe implicate în implementarea și recepția proiectelor.

„Finalizarea în termen a proiectelor finanțate prin PNRR este rezultatul unui efort susținut, al colaborării și al responsabilității asumate de oameni care au lucrat împreună pentru același obiectiv: dezvoltarea comunității noastre”, transmite Primăria Municipiului Caracal.

Municipalitatea le-a mulțumit echipelor de implementare și recepție, proiectanților, diriginților de șantier, constructorilor și partenerilor implicați în realizarea investițiilor.

„Continuăm să ne dezvoltăm cu gândul la ceea ce putem face mai bine pentru oameni!”, este mesajul transmis de Primăria Municipiului Caracal la finalul etapei de implementare a proiectelor PNRR.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.