O seară pentru suflet, la Clubul Seniorilor din Slatina

0
5

Muzică, dans, zâmbete și oameni care au ales să petreacă împreună câteva ore frumoase. Așa a fost atmosfera, zilele acestea, la Clubul Seniorilor din Slatina, unde socializarea și buna dispoziție au fost în centrul unei întâlniri dedicate celor care frecventează acest spațiu.

„La Clubul Seniorilor nu este vorba doar despre activități. Este vorba despre oameni, despre întâlniri, despre prietenie și despre sentimentul că aparții unei comunități”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Clubul le oferă seniorilor mai multe posibilități de petrecere a timpului liber. Șahul și tablele, pictura și activitățile creative, tenisul de masă sau exercițiile la aparatele sportive de interior sunt doar câteva dintre activitățile prin care aceștia pot rămâne activi și conectați.

În cadrul serii organizate de Primăria Municipiului Slatina, prin Direcția Generală de Asistență Socială Slatina, seniorii s-au bucurat de muzică și dans, dar mai ales de compania celor din jur.

Alături de ei s-a aflat și primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, care le-a transmis urări celor care și-au sărbătorit ziua numelui.

„Le doresc multă sănătate, liniște și cât mai multe zile în care să se bucure unii de ceilalți. Mă bucur să îi văd aici, împreună, zâmbind și bucurându-se de această seară”, a declarat Mario De Mezzo.

Pentru administrația locală, astfel de întâlniri fac parte din preocuparea de a crea pentru seniorii orașului nu doar servicii sociale, ci și oportunități de socializare și petrecere plăcută a timpului liber.

„Clubul Seniorilor vrem să fie un loc în care fiecare să vină cu drag. Un loc în care să găsească oameni cu care să vorbească, activități care să îi bucure și, mai ales, sentimentul că nu sunt singuri”, a mai transmis edilul.

Iar seara de la Clubul Seniorilor a demonstrat încă o dată că buna dispoziție nu ține cont de vârstă și că, uneori, cele mai frumoase momente sunt cele petrecute pur și simplu împreună.

Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.