Agenția Națională de Administrare Fiscală a intensificat verificările privind situația fiscală a persoanelor fizice, iar rezultatele ultimului an indică una dintre cele mai ample acțiuni de control desfășurate în România. Potrivit unei situații centralizate la nivelul Ministerului Finanțelor, în perioada iulie 2025 – mai 2026 au fost efectuate 1.102 verificări fiscale, în urma cărora inspectorii au stabilit creanțe fiscale suplimentare în valoare de 540.243.299 de lei și au instituit măsuri asigurătorii de peste 123,5 milioane de lei. Controalele au vizat persoane care nu au putut justifica proveniența unor venituri sau fonduri utilizate pentru achiziții, investiții, creditări de firme, majorări de capital social ori depuneri bancare semnificative.
„Aceste rezultate reconfirmă că mecanismele de analiză de risc și verificare fiscală susținute prin utilizarea instrumentelor digitale produc efecte concrete și contribuie la protejarea veniturilor bugetare. Un sistem fiscal modern și credibil presupune reguli aplicate uniform, transparență și capacitatea statului de a verifica situațiile în care există diferențe semnificative între veniturile declarate și patrimoniul sau fluxurile financiare ale unei persoane”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Potrivit inspectorilor fiscali, cele mai frecvente nereguli au fost identificate în cazul depunerilor de numerar în conturi bancare, achizițiilor de bunuri mobile și imobile realizate cu bani a căror proveniență nu a putut fi demonstrată, precum și în cazul sumelor utilizate pentru creditarea unor societăți comerciale.
În numeroase situații, persoanele verificate au susținut că fondurile proveneau din economii păstrate în numerar, venituri realizate în străinătate sau împrumuturi primite de la alte persoane. Verificările efectuate de ANAF au arătat însă că aceste explicații nu au fost susținute de documente care să demonstreze proveniența și existența efectivă a sumelor respective.
De asemenea, inspectorii au constatat lipsa trasabilității unor fonduri declarate, iar în anumite cazuri persoanele indicate drept sursă a banilor nu dispuneau de resursele financiare necesare pentru acordarea acestora. Pe lângă veniturile fără sursă justificată, ANAF a identificat și venituri suplimentare nedeclarate provenite din cedarea folosinței bunurilor, activități independente, tranzacții cu titluri de valoare, venituri obținute din străinătate și alte categorii supuse impozitării.
Cele mai mari creanțe fiscale stabilite în perioada analizată au depășit 23 de milioane de lei, fiind înregistrate în județul Prahova și în municipiul București. Numai în luna mai 2026, inspectorii fiscali au emis 56 de decizii de impunere, stabilind obligații fiscale suplimentare de peste 54,6 milioane de lei. Reprezentanții ANAF reamintesc contribuabililor importanța respectării obligațiilor fiscale și îi îndeamnă să răspundă notificărilor de conformare transmise de instituție.
„Recomandăm contribuabililor să clarifice din timp eventualele neconcordanțe semnalate prin notificările de conformare, pentru a evita situațiile de verificare fiscală și consecințele care pot decurge din acestea”, transmit reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Redactor: Roxana Mihalache




