Tot mai mulți români aleg serviciile online ale ANCPI

0
6

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară anunță că, de la începutul anului 2026, a eliberat online peste 1,7 milioane de documente, confirmând interesul tot mai mare al cetățenilor pentru serviciile digitale puse la dispoziție de instituție.

Potrivit datelor oficiale, 917.737 de extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral au fost obținute gratuit de către proprietari prin intermediul platformei MyEterra. În același timp, alte 864.185 de documente au fost eliberate prin platforma ePay.

„Peste 1,7 milioane de documente au fost eliberate online în anul 2026, prin intermediul platformelor digitale ale ANCPI, ceea ce demonstrează eficiența și accesibilitatea serviciilor electronice oferite cetățenilor”, au transmis reprezentanții instituției.

ANCPI reamintește că este singura autoritate abilitată să emită extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, documente care pot fi solicitate exclusiv prin platformele oficiale accesibile de pe site-ul instituției.

„Achiziționarea extraselor de carte funciară de pe alte site-uri, neautorizate de ANCPI, poate genera costuri suplimentare pentru cetățeni”, avertizează reprezentanții agenției.

Prin digitalizarea serviciilor, proprietarii pot obține rapid documentele necesare fără deplasări la ghișeu și fără intermediari, direct de pe platformele oficiale ale instituției.

„MyEterra și ePay oferă acces simplu, rapid și sigur la documentele emise de ANCPI, fără intermediari și fără costuri suplimentare pentru serviciile disponibile gratuit proprietarilor”, au mai precizat reprezentanții agenției.

ANCPI încurajează cetățenii să utilizeze exclusiv canalele oficiale pentru solicitarea documentelor cadastrale și de publicitate imobiliară, pentru a beneficia de servicii sigure și autorizate.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.