Instruirea ofiterilor de stare civila din Olt

0
9

Sesiunea de instruire organizată marți, 17 martie 2026, începând cu ora 10:00, de Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Olt (D.J.E.P. Olt) a reunit specialiștii din tot județul pentru o zi dedicată eficientizării serviciilor publice și a activității de stare civilă. 

Subiectele principale de pe agendă:

– Uniformizarea aplicării legislației în materie de stare civilă, și optimizarea procesului de evidență a persoanelor.

– Soluții practice pentru problemele întâmpinate în activitatea zilnică.

La această convocarea a Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Olt, au fost prezenți:

Directorul Executiv al D.J.E.P. Olt,

Șeful Serviciului Stare Civilă și personalul din cadrul serviciului,

Șeful Serviciului de Evidență a Persoanelor și personalul din cadrul serviciului,

Vicepreședintele Consiliului Județean Olt,

Directorul General Adjunct, Șeful de serviciu al Serviciul Coordonare Evidenţa

  • Persoanele și Șeful de serviciu al Serviciului Central de Stare Civilă din cadrul Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor,

Reprezentant al Biroului Județean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor Olt,

Reprezentant al Biroului pentru Imigrări al Județului Olt din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări,

Reprezentant al Serviciului Județean Anticorupție Olt din cadrul Direcției Generale Anticorupție,

Șefii celor 10 S.P.C.L.E.P.-uri, funcționarii pe linie de evidență a persoanelor și ofițerii de stare civilă din cadrul acestora,

Ofițerii de stare civilă din cadrul celor 102 primării în care nu funcţionează S.P.C.L.E.P. de pe raza județului Olt.

Se lucreaza constant pentru ca cetățeanul să beneficieze de un flux administrativ simplificat și profesionist!

Sesiunea s-a desfasurat în Sala Europa a Consiliului Județean Olt.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.