Două evenimente internaționale, o singură misiune: promovarea valorilor tradiționale românești

0
10

În perioada 2–6 octombrie 2025, în Alcala de Henares – Madrid, a avut loc cea de-a III-a ediție a „CultuRo – Festival de Carte și Arte al Românilor de Pretutindeni”, parte a proiectului „Citește românește, gândește românește, trăiește și simte românește”, desfășurat sub patronajul Ambasadei României în Regatul Spaniei.

Profesorul coregraf Teodorescu Florian, Expert dans popular în cadrul Secției Arte și Meșteșuguri a Centrul Județean de Cultură și Artă Olt și membru în Comisia Națională de monitorizare a Ritualului Călușului UNESCO, a susținut aici două conferințe valoroase și un atelier de dans tradițional, aducând în prim-plan bogata moștenire culturală a județului Olt și colecția Gheorghe Popescu-Județ – tezaur documentar aflat la Biblioteca Congresului American din Washington.

În perioada 8–12 octombrie 2025, profesorul Teodorescu Florian a reprezentat România și în cadrul proiectului „Pod cultural: costume tradiționale și dansuri populare din România și Bulgaria”, desfășurat la Plevna – Bulgaria, în parteneriat cu Muzeul Regional de Istorie și Asociația culturală „Severnyatsite”.

În cadrul atelierelor de la Plevna și Loveci, a prezentat costumul tradițional din zona Romanați și Ritualul Călușului, iar Ansamblul Folcloric „Romanați” a încântat publicul cu autenticitate și energie.

Prin astfel de evenimente internaționale, tradițiile românești străbat granițele și devin punte între culturi, ducând mai departe identitatea noastră națională.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.