Ora de Cultură Tradițională la Giuvărăști – o lecție despre moștenirea autentică

0
155

Elevii din comuna Giuvărăști, au participat vineri, 21 martie 2025, la un proiect educativ organizat de către Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, prin Secția Programe, Proiecte, Impresariat Spectacole, Cercetare, Conservare și Promovarea Culturii Tradiționale și Secția Arte și Meșteșuguri. Acțiunea inițiată de consultantul artistic Valeru Ciurea și denumit generic „Ora de cultură tradițională” a fost realizată în parteneriat cu Primăria Giuvărăști, reprezentată de primarul Daniel Pană și cu Școala Gimnazială Giuvărăști, reprezentată de Dragoș Marcu, directorul acesteia și s-a desfășurat în Căminul Cultural din localitate, edificiu de cultură amenajat și dotat la standarde moderne.

Potrivit unei postări a CJCA Olt:

“Din prezentarea realizată de consultantul artistic Valeru Ciurea în cadrul acestei ore speciale, elevii au descoperit frumusețea tradițiilor, obiceiurilor și meșteșugurilor specifice județului Olt, transmise din generație în generație. S-a vorbit despre importanța portului popular, despre semnificațiile sărbătorilor tradiționale precum și despre meșterii populari și meșteșugurile care au definit identitatea culturală a Oltului de-a lungul timpului. Copiii au aflat cum se confecționează obiectele din ceramică chiar de la meșterul popular ceramist Ionel Cococi, expert în cadrul Secției Arte și Meșteșuguri. Alina Cococi, referent în cadrul secției a prezentat o serie de cojoace de Vădastra pentru ca elevii din Giuvărăști să cunoască frumusețea și importanța istorică a acestora”.

Această inițiativă educativă are rolul de a-i apropia pe elevi de valorile autentice românești, ajutându-i să înțeleagă importanța păstrării și promovării moștenirii culturale. Prin astfel de proiecte, cultura tradițională rămâne vie, fiind transmisă cu respect și pasiune către noile generații.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.