PERSOANE CERCETATE PENTRU TĂIERE ȘI FURT DE ARBORI

0
113

În dimineața zilei de 12 noiembrie 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane fizice, din comuna Colonești, județul Olt, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru tăiere fără drept și furt de arbori.

În fapt, la data de 6 noiembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Scornicești au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 5 – 6 noiembrie, persoane necunosctute ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras 37 de arbori, de diferite specii, din pădurea Tătuleasca.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat patru persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 43 de ani, din comuna Colonești, bănuite de comiterea faptei.

Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 12 noiembrie, polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptei.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un motoferăstrău și șase metri cubi de material lemnos, ce au fost predați Ocolului Silvic Slatina. Patru persoane au fost conduse la sediul Poliției, în vederea audierii.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Redactor: Geanina Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.