Focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Ștefan cel Mare

0
198

Reprezentații Centrului Local de Combatere a Bolilor Olt s-a intrunit miercuri la sediul Instituției Prefectului – Județul OLT în vederea analizării și aprobării Programului de Măsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană.

Potrivit reprezentantilor Institutiei Prefectului Judetului Olt:

“Este vorba despre localitatea Ștefan cel Mare, unde, s-a confirmat evoluția Pestei Porcine Africane la un efectiv de 3 suine, dintr-o gospodărie nonprofesională. S-a aplicat măsura eliminării suinelor aflate în gospodărie, în conformitate cu prevederile legislației sanitar- veterinare în vigoare. A fost stabilită zona de protecție care include localitățile: Ștefan cel Mare, Ianca Nouă și fondurile cinegetice : AJVPS 51 Grojdibodu,  AJVPS 52 Ianca”.

De asemenea, a fost stabilită zona de supraveghere ce include localitățile: Ianca, Potelu, Urzica, Stăvaru, Vădăstrița ( 1/2 din localitate), Gura Padinii, Satu Nou, Grojdibodu, Hotaru

și fondurile de vânătoare : AVSC 53 Orlea, AJVPS 51 Grojdibodu și AJVPS 52 Ianca.

Totodată, a fost inclusă în zona de supraveghere si 1/3 din localitatea Dăbuleni, județul Dolj.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here