Noi învestiții în Mărunței. Sistemul de apă și canalizare se va extinde

0
1131

Administrația locală din Mărunței continuă investițiile. De curând a fost semnat  contractul de finanțare a unor lucrări mult așteptate de localnici.

Potrivit edilului Emil Popescu în comună va fi extinsă rețeaua de apă și canalizare.

‘Astăzi am semnat alături de Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației contractul de finanțare pentru proiectul “Extinderea sistemului de apă și canalizare în satul Bălănești”. Este un proiect pe care l-am promis locuitorilor din Bălănești și urmează în cel mai scurt timp să începem lucrările, a anunțat primarul comunei Mărunței.

Valoarea investiție se ridică la  suma de 19 141 866, 27 lei

La nivel național, ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat 30 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 377.942.288,24 de lei.

Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează atât modernizarea drumurilor de interes local, cât și înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare.

Toate aceste proiecte de infrastructură contribuie, în mod echitabil, la asigurarea unor condiții de viață decente și moderne, la crearea de noi locuri de muncă, precum și la o creștere economică și o dezvoltare sustenabilă a tuturor regiunilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here