Jandarmii olteni asigură măsurile de ordine publică de Bobotează în zona lăcașurilor de cult

0
1204

Jandarmii olteni din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt vor fi prezenţi sâmbătă în zona lăcaşurilor de cult  din municipiul Slatina și Mănăstirea Brâncoveni, iar la Mănăstirea Călui și în localitatea Slătioara pentru a asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică.

Pentru desfăşurarea într-un climat sigur a manifestărilor religioase prilejuite de această sărbătoare, jandarmii vor fi prezenţi în zona lăcaşurilor de cult unde se preconizează o afluenţă mare de persoane precum şi pe căile de acces către acestea pe timpul oficierii slujbelor religioase.

Jandarmii asigură măsurile de ordine publică în zona lăcașurilor de cult din aria de competență, unde, conform tradiției, cetățenii se vor aduna în număr mare.

Măsurile de ordine publică vor fi asigurate de către efective ale Jandarmeriei Olt la lăcașurile de cult din municipiul Slatina și Mănăstirea Brâncoveni, iar la Mănăstirea Călui și în localitatea Slătioara vor asigura măsurile de ordine publică jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova’; a anunțata purtătorul de cuvânt al IJJ Olt, Simona Floricel.

De asemenea, jandarmii vor fi prezenți și la manifestările culturale ”Botezul Cailor” ce se vor desfășura în zilele de 06 și 07 ianuarie  în localitățile Ghimpețeni, Nicolae Titulescu și Vâlcele.

Astfel, jandarmii olteni, alături de polițiști și alte structuri abilitate se vor asigura că pe parcursul manifestărilor nu vor fi incidente de natură a pune în pericol siguranţa participanților la evenimente.

‘Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşelor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, precum și prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială.Recomandăm participanților la aceste activităţi, să respecte indicaţiile primite, să adopte un comportament civilizat, să dea dovadă de înţelegere faţă de măsurile luate, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă situații ce ar putea perturba starea de normalitate’, a concluzionat căpitan Simona Floricel.

Redactor : Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here