Sorin Grindeanu vine în inspecție pe Tronsonul 3 de la DEX 12

0
697

Ministrul Transporturilor vine să inspecteze tronsonul 3 de pe Drumul Expres Craiova—Slatina-Pitești, pe care lucrează Umbrărescu.

Potrivit unor surse, joi, 9 noiembrie, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, va inspecta Tronsonul 3 din DEx 12. Această vizită vine la o săptămână după ce CNAIR a anunțat că pe ecest tronson au fost demarate lucrările de aplicarea a marcajelor rutiere. Totodată, la momentul acela, directorul DRDP Craiova, Călin Cosmin, a anunțat și stadiul lucrărilor

„Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 80%, fapt ce ne dă încredere că vom circula la sfârșitul acestui an și pe acest tronson de drum de mare viteză, singurul fapt ce poate întârzia finalizarea este o schimbare a vremii, în sensul să avem o perioadă lungă de precipitații.

La acest moment pe șantier sunt peste 500 de muncitori mobilizați și peste 150 de utilaje.

Se lucrează la structuri, care au un stadiu foarte avansat, la scurgerea și evacuarea apelor, se montează parapete, se așterne asfalt se montează inclusiv indicatoarele rutiere. Se va circula pe tot tronsonul, de la Valea Mare până la Colonești, CNAIR a identificat soluția privind descărcarea și deja se lucrează pentru implementarea ei”, a informat Călin Cosmin, directorul regional al DRDP Craiova. Tronsonul 3 care măsoară circa 31,7 km va fi gata până la finalul anului, iar circulația va fi deschisă cu o descărcare provizorie la Colonești, acolo unde drumul expres va trece pe sub DN65.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here