Peste 4.200 persoane angajate prin intermediul AJOFM Olt

0
353

În primele opt luni ale anului, urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Fortei de Munca Olt, 4.226 persoane au fost încadrate în muncă. Potrivit unui comunicat al AJOFM Olt: “Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 august 2023, 1.800 au peste 45 de ani, 800 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 688 au între 25 și 35 de ani, iar 938 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 1.873 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 2.353 persoane sunt din mediul rural”. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale (1628), urmate de cele cu studii gimnaziale (892), profesionale (696), 188 fiind cu studii universitare. Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt in primele opt luni ale anului 2023, 1.809 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Incadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt. Potrivit aceleiasi surse: “Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”. Astfel, în primele opt luni ale anului 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 13.369 persoane.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.