CAMPANIE DE INFORMARE DGASPC

0
298

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecșia Copilului organizează o campanie de conștientizare și informare a tinerilor beneficiari ai sistemului de protecție specială cu privire la drepturile de care pot beneficia în baza legislației privind protecția și promovarea drepturilor copilului și obligațiile ce le revin în acest sens.

Astazi 14 septembrie, ora 11, în Sala consiliului Județean Olt a avut loc organizarea unei întâlniri in care aub participat tinerii 17+, beneficiari ai sistemului de protecție specială, în vederea informării acestora cu privire la drepturile pe care le au în baza Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Campania are un caracter pro-activ fiind inițiată de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Prin scopul propus aceasta își propune să asigure o mai bună informare a grupului țintă cu privire la drepturile și măsurile de sprijin de care pot beneficia din partea statutului în cazul în care decid începerea unei vieți pe cont propriu, odată cu împlinirea vârstei majoratului, dar și consecințele și responsabilitățile pe care aceștia și le asumă, în mod implicit, odată cu asumarea acestei decizii.

 

INFORMAȚII CAMPANIE

Scopul campaniei: Informarea și conștientizarea tinerilor, beneficiari ai sistemului de protecție specială, cu privire la drepturile de care pot beneficia în cazul în care vor dori sau intenționează deja să părăsească sistemul la împlinirea vârstei de 18 ani.

Publicul țintă: tineri 17+ din sistemul de protecție specială

Strategia de acțiune:

În același timp, având în vedere semnalările din spațiul public a unor situații ce pot reprezenta posibile încălcări ale drepturilor copilului, dar și situații de risc în care sunt implicați minorii, la întâlniri sunt invitați să participe reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, Inspectoratului Județean de Poliție, ai structurilor teritoriale ale Agenției Naționale Antidrog, Consiliului Elevilor și Colegiului Psihologilor, parlamentari.

Va fi creat astfel cadrul favorabil unor discuții mai ample care să includă informații relevante cu privire la prevenirea unor comportamente nocive/la risc în rândul tinerilor (consumul de droguri, absenteismul școlar, acte de violență săvârșite de și asupra tinerilor/copiilor, etc) astfel încât aceștia să înțeleagă mai bine atât consecințele negative ale acestora cât și necesitatea corectării lor.

Mesajele campaniei:

  • Tinerii din sistemul de protecție specială beneficiază de o serie de măsuri de sprijin, de natură financiară, din partea statului, până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

  • La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

  • Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale.

  • La încetarea măsurii de protecţie specială, tinerii aflați în situaţiile prevăzute îşi pot da acordul cu privire la monitorizarea situației lor după încetarea măsurii de protecţie specială şi după informarea lor obligatorie de către managerul de caz cu privire la acest drept

  • În ultimul an în care tinerii se află în sistemul de protecţie specială, direcţia generală de asistenţă socială şi protecția copilului are obligaţia de a-i sprijini în căutarea unui loc de muncă şi a unui loc de cazare.

  • Serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul tânărului sau, după caz, din localitatea în care acesta declară că va locui, are obligaţia de a urmări semestrial evoluţia acestuia pentru o perioadă de 2 ani

  • Tinerii au dreptul, la ieșirea din sistemul de protecţie specială, la o indemnizaţie care se acordă o singură dată, al cărei cuantum reprezintă de trei ori valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit potrivit legii.

  • Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecţie specială pot opta pentru continuarea măsurii de protecţie specială sau pentru primirea unei indemnizații lunare în valoare de 4,8 ISR (2870.40 lei lunar) până la vârsta de 26 de ani, dacă fac dovada că urmează o formă de învăţământ la zi sau au un loc de muncă.

  • Aceste drepturi au scopul de a-i sprijini în vederea asumării unei vieți independente și a unei mai bune integrări a acestora în comunitate.

  • Odată aleasă această opțiune, tinerii trebuie să fie conștienți cu privire la responsabilitățile pe care și le asumă, revenirea în sistemul de protecție specială nemaifiind posibilă.

  • Luarea deciziei privind părăsirea sistemului de protecție specială nu poate fi luată decât în condițiile unei informări detaliate și atente a tinerilor cu privire la oportunități dar și responsabilități și numai după existența unor garanții privind deplina înțelegere de către aceștia a întregului context.

  • Mamele minore sunt de asemenea un grup vulnerabil pentru care este au fost deja adoptate o serie de măsuri de sprijin concrete, cu precădere în domeniul educației.

  • Informarea acestora cu privire la existența acestor drepturi este fundamentală pentru reușita scopului în care acestea au fost stabilite.

  • Noua legislație aprobată și recent intrată în vigoare le conferă mamelor minore o serie de drepturi de natură financiară menite să stimuleze reinserția acestora în procesul instructiv- educativ și sprijinirea lor în asigurarea unei îngrijiri de calitate a copiilor (700 lei pe durata desfășurării activităților didactice potrivit legii educației, tichete sociale pentru nou născuți în valoare de 2000 lei/nou născut, pentru asigurarea de produse de îngrijire a nou născutului).

  • Fiecare dintre celelalte instituții invitate va avea posibilitatea de a pune în dezbatere subiecte pe care le consideră de interes pentru tinerii prezenți la întâlnire.

  • Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here